Montare sifon pentru pardoseală: Cum se realizează și alte sfaturi utile
Montare sifon in pardoseala. Afla care sunt cei mai importanti pasi ai unui astfel de proiect, alaturi de alte informatii esentiale pentru finalizarea sa!
Montarea sifonului în pardoseală reprezintă un aspect ce trebuie abordat încă din faza de proiect, deoarece se instalează înainte de montarea plăcilor ceramice. Astfel, pardoseala poate fi ulterior executată cu pantele de scurgere orientate spre sifon, pentru tranzitul optim al apei.
Printre criteriile importante de care trebuie să se țină cont, pentru stabilirea valorii pantei de scurgere, pot fi menționate: debitul de apă ce trebuie direcționat prin sistemul de scurgere, precum și funcționalitatea spațiului în care se montează un sifon de pardoseală.
De exemplu, în cazul unei pardoseli de terasă exterioară, acumulările de ploaie pot necesita o pantă de scurgere cu un unghi mult mai mare, comparativ cu pardoseala unei băi rezidențiale. În cele ce urmează, vei afla informațiile de bază despre montarea sifonului în pardoseală:
CUPRINS:
1. Tipuri de sifon pentru pardoseală
2. Criterii esențiale pentru montarea sifonului de pardoseală
3. Cum se montează sifonul de pardoseală: pași importanți
4. Sfaturi practice pentru montarea sifonului de pardoseală
1. Tipuri de sifon pentru pardoseală
Proiectul de montare a unui sifon pentru pardoseală trebuie să pornească de la alegerea unui model, adaptat specificului mediului respectiv. Vorbim, bineînțeles, despre o expunere extrem de ridicată la acțiunea apei (mai ales, în cazul apei de la rețeaua publică, ce poate fi tratată), așadar modelul de sifon ales trebuie să fie unul cât se poate de rezistent.
Optează pentru montarea în pardoseală a unui sifon din oțel inoxidabil, mai rezistent și mult mai durabil. În cazul depunerilor de impurități în structura acestuia, degradarea acestora poate cauza mirosuri neplăcute. De aceea, sifonul pe care îl montezi în structura pardoselii poate fi prevazut cu gardă hidraulică anti-miros, simplu de curățat în urma unei demontări foarte simple.
Principalele modele de sifon pentru pardoseala sunt:
-
sifonul de pardoseală cu ieșire laterală;
-
sifonul de pardoseală cu intrare și ieșire laterală;
-
sifonul de pardoseală cu două intrări și o ieșire laterală;
-
sifonul de pardoseală cu două intrări și o ieșire verticală;
-
sifonul de pardoseala cu înălțător, intrare și ieșire laterală.
Indiferent de modelul ales, asigură-te că este montat înainte de turnarea sapelor de beton. În acest mod, există un control mult mai bun asupra dimensionărilor realizate, pentru a se evita apoi posibilele spargeri în suprafața de pardoseală.
Ca urmare a posibilelor spargeri ulterioare, se pot produce avarii la nivelul sistemului de canalizare, iar costurile de montare / reparație vor fi în final mult mai mari. Acum știi care sunt principalele modele de sifon pentru pardoseală și când trebuie acesta montat, în cadrul proiectului de construcție. La finalul articolului vei descoperi și recomandările de produs din oferta Vodaland. Dar până atunci, iată de ce trebuie să ții cont, la montarea sifonului:
2. Criterii esențiale pentru montarea sifonului de pardoseală
Pentru a te asigură că un sifon de pardoseală suporta debitul de apă din perimetrul respectiv, o serie de factori-cheie sunt esențiali în alegerea și montarea acestui element pentru drenare:
2.1. Complexitatea structurală a instalației de apă
Instalația de apă poate avea forme și dimensiuni ce diferă de la proiect la proiect. În funcție de particularitățile spațiului rezidențial respectiv, echipa de proiectanți poate stabili un mod de dispunere a instalației, determinant apoi pentru alegerea unui anumit tip de sifon pentru pardoseală: sifon cu descărcare pe orizontală sau sifon cu descărcare pe verticală.
2.2. Debitul de apă din spațiul respectiv
Calcularea debitului de apă este extrem de importantă. Astfel, se poate realiza o dimensionare corectă a gurii de sifon, pentru a putea face față cu brio excesului ce trebuie drenat. În cazul unei dimensionări eronate, surplusul de apă poate refula în spațiul respectiv, sau poate cauza emanarea unui miros neplăcut, odată cu trecerea timpului.
2.3. Gradul de utilizare la care este supus sifonul
Așa cum spuneam și mai sus, specificul spațiului în care se montează un sifon determină alegerile pe care le poți realiza. De exemplu, în cazul montării unui sifon în pardoseala cabinei de duș, expunerea acestuia la apă este asociată unei frecvențe ridicate (utilizare permanentă).
De aceea, sifoanele din INOX reprezintă cea mai bună alegere pe care o poți face, datorită rezistenței materialului în fața acțiunii clorului din apă. Mai mult decât atât, nu ruginește în timp și se poate întreține cu foarte multă simplitate, atunci când se utilizează produsele potrivite.
2.4. Înclinația suprafeței de încastrare
Montarea sifonului în pardoseală trebuie să țină cont de acest aspect, deoarece elementul trebuie să fie încastrat într-o suprafață perfect dreaptă. Pentru ca acest lucru să poată fi posibil, este recomandată utilizarea unui îndreptar. După ce a fost stabilită poziția finală și echilibrarea elementelor sifonului, acestea și țeava de scurgere se pot apoi încastra.
2.5. Materialul de ancorare în pardoseală
În funcție de buget, debit, frecvența cu care sifonul este expus la apă sau de recomandările echipei de experți, se poate opta pentru mortar obișnuit sau pentru mortar de ancorare pe bază de ciment. Materialul ales trebuie să asigure izolarea gurilor din planșeu, precum și a conductelor din instalația de apă, pentru a se minimiza astfel orice risc de scurgere.
2.6. Tehnica de hidroizolare aleasă
În cazul în care sifonul nu este conectat la hidroizolația pardoselii respective, apa de pe suprafața acesteia se poate infiltra în placa de beton. De aceea, trebuie luat în calcul acest aspect esențial, în etapa de montare a sifonului în pardoseală. Hidroizolarea se realizează sub nivelul plăcilor ceramice, optându-se, în general, pentru soluții cu polimeri lichizi.
3. Cum se montează sifonul de pardoseală: pași importanți
Un montaj de sifon în pardoseală este unul corect, atunci când proiectul se desfășoară înainte de montarea pardoselii. Așadar, vorbim în cele urmează despre pașii pe care trebuie să îi realizezi în montarea acestui element de scurgere, ce preced instalarea plăcilor ceramice:
3.1. Stabilirea nivelului pardoselii finite
Montarea sifonului în pardoseală începe cu stabilirea nivelului pardoselii finite. Acest lucru se realizează prin măsurarea unei lungimi de 1 m de la linia de vagris la nivelul pardoselii. Linia de vagris este linia orizontală la nivelul de +1.00 m deasupra pardoselii finite. Față de aceasta se fixează ulterior celelalte cote de care constructorul are nevoie, în cadrul proiectului.
Pentru ca trasarea liniei de vagris să se execute în mod corect, este recomandată utilizarea nivelei, sau a furtunului de nivel. Dacă se optează pentru cea de-a doua variantă, trebuie să te asiguri că furtunul de nivel nu prezintă îndoituri. Evident, nivelele cu laser reprezintă cea mai modernă soluție avută la îndemână, ce oferă și cele mai bune rezultate, însă are un preț de achiziție mai ridicat, comparativ cu cel al unei nivele clasice, sau al unui furtun de nivel.
3.2. Poziționarea sifonului în punctul dorit
În punctul de la care s-a început măsurarea liniei de vagris, se vor așeza o cărămidă și câțiva distanțieri, astfel încât partea superioară a cărămizii să fie acum la nivelul pardoselii finite. După realizarea acestui cadru de lucru, se poate poziționa sifonul de pardoseală în locul preferat. Se mai adaugă apoi o cărămidă și alți distanțieri lângă structura sifonului, pentru etapa următoare.
3.3. Stabilirea poziției orizontale a pardoselii
Având la îndemână un dreptar, vei amplasa un capăt al acestuia pe suprafața cărămizii de lângă perete, iar celalalt capăt, pe suprafața cărămizii de lângă sifon. Cu ajutorul unei nivele, se va coborî sau se va ridica apoi cărămida din dreptul sifonului, până când se va obține o poziție orizontală a pardoselii. După acest pas, cărămida de lângă sifon se va fixa în mortar, pentru a se putea obține un nou punct de referință, esențial pentru finalizarea proiectului de montare.
3.4. Montarea efectivă a sifonului în pardoseală
Prin raportare la punctul de referință, sifonul se va monta cu respectarea următoarelor cote, măsurate față de partea superioară a cărămizii de lângă acesta:
-
3-5 cm pentru montare sifon în pardoseala din baie;
-
3-6 cm pentru montare sifon în pardoseala de terasă / balcon;
-
4-6 cm pentru montare sifon în pardoseala de cameră pentru spălat rufe;
-
5-7 cm pentru montare sifon în pardoseala cabinei de duș;
-
8-15 cm pentru montare sifon în pardoseala de terasă amplasată pe acoperiș.
Aceștia sunt pașii esențiali pentru montarea unui sifon în pardoseală. Evident, pentru ca acest proiect să genereze cele mai bune rezultate, este important să respecți și o serie de sfaturi practice, privind realizarea calculelor și utilizarea materialelor cu care se lucrează:
4. Sfaturi practice pentru montarea sifonului de pardoseală
Indiferent de distanța față de punctul de referință, pe suprafața pardoselii va exista o pantă de scurgere, pe direcția pereți-sifon. Această pantă descendentă trebuie să fie uniformă și să pornească din toate colturile către acest element de scurgere. Dacă nu se ia în calcul o astfel de pantă, există riscul de acumulare a apei pe suprafața pardoselii.
Înainte de fixarea sifonului de pardoseală în mortar, acesta trebuie conectat la conductele de canalizare. Și în acest punct, trebuie să ții cont de importanța pantelor de scurgere, pentru ca apa colectată să poată fi direcționată eficient către celelalte elemente ale sistemului.
Este recomandat ca, înainte de turnarea mortarului, să se realizeze o serie de probe, privind etanșeitatea conductelor și a sifonului. Pentru evacuarea apelor acumulate pe terase exterioare, straturile de hidroizolație din jurul sifonului vor avea dimensiuni adaptate acestui mediu, comparativ cu cele utilizate pentru hidroizolarea unei pardoseli din interiorul casei.
Recomandări de produs din oferta Vodaland
În categoria sifoane din INOX îți punem la dispoziție produse special create pentru montarea în medii expuse unor debite de apă foarte ridicate. Iată două modele din această gamă:
Sifonul INOX STAINLESS 150 cu grătar perforat și ieșire verticală
Sifonul INOX STAINLESS 150 asigură drenarea optimă a apei de la nivelul pardoselii, iar datorită materialului, are o durată de viață ridicată și nu ruginește în timp. De asemenea, se curăță cu simplitate. Setul pe care îl poți comanda acum de pe site include: grătar + sită + cadru + sifon + garnitură. Acest model de sifon dispune de o sită din inox ușor de curățat, precum și de garnitura pentru împiedicarea refulării apelor drenate.
Dimensiuni caracteristice:
-
Lungime: 151 mm;
-
Lățime: 151 mm;
-
Înălțime: 130 mm;
-
Deschidere / Diametru: 110 mm;
-
Scurgere verticală.
Sifonul INOX STAINLESS 250 cu scurgere verticală și fantă
Modelul de sifon INOX STAINLESS prevazut cu fanta dispune de o sită simplu de curățat, precum și de o garnitură pentru împiedicarea mirosurilor neplăcute. Setul pe care îl poți comanda acum de pe vodaland.ro include: capac tip fantă + sită + trapă de miros + cadru + sifon + garnitură.
Dimensiuni caracteristice:
-
Lungime: 250 mm
-
Lățime: 250 mm
-
Înălțime: 314 mm
-
Deschidere/Diametru: 150 mm
-
Scurgere verticală.
În categoria sifoane pentru terasă, descoperi soluții realizate din polipropilenă pentru montarea lor în pardoseală, cu rol esențial în preluarea și direcționarea apelor pluviale spre rețeaua de canalizare. Iată o altă recomandare de produs din oferta noastră online:
Sifonul PP EASY pentru pardoseala de pe terasă
Sifonul PP Easy 300x300 pentru pardoseala de pe terasă este realizat din polipropilenă, material modern și deosebit de util în preluarea apelor pluviale. Are un design atractiv și se montează cu ușurință, fiind recomandat pentru imobile și spații rezidențiale.
Mai mult decât atât, asigură un nivel ridicat al rezistenței termice. De asemenea, permite simplitate în timpul inspecției sistemului. În funcție de modul în care este exploatat, montat și întreținut, acest sifon de pardoseală poate asigura o durată de viață de până la 20 de ani.
În acest articol ți-am prezentat informațiile de bază despre utilitatea și montarea unui sifon în pardoseală. Pentru a te bucura de rezultate conforme cu nivelul așteptărilor, îți recomandăm să apelezi la suportul unei echipe de constructori cu experiență în astfel de proiecte și să lucrezi doar cu produse de calitate, așa cum sunt cele din oferta Vodaland România!
Sifon INOX STAINLESS 150x150 cu gratar perforat iesire verticala DN110 L15 151x151x130 (0525.10.11.3.1-EU)
- Cod produs: 0525.10.11.3.1-EU
- Înălțime: 130.00 mm
- Lungime: 151.00 mm
- Lățime: 151.00 mm
- Greutate: 1.74 kg
Sifon INOX STAINLESS 150x150 cu gratar tip grila antialunecare iesire laterala DN110 L15 151x151x195 (0525.10.21.3.3-1-EU)
- Cod produs: 0525.10.21.3.3-1-EU
- Înălțime: 195.00 mm
- Lungime: 151.00 mm
- Lățime: 151.00 mm
- Greutate: 2.41 kg
Rigola INOX STAINLESS modulara LN100 H90 1000x160x90 (992222)
- Cod produs: 992222
- Înălțime: 90.00 mm
- Lungime: 1000.00 mm
- Lățime: 160.00 mm
- Greutate: 4.47 kg
Rigola INOX STAINLESS tip L modulara LN100 H90 515X515X90 (992242)
- Cod produs: 992242
- Înălțime: 90.00 mm
- Lungime: 515.00 mm
- Lățime: 160.00 mm
- Greutate: 3.87 kg
Sifon INOX STAINLESS 300x300 pentru rigola modulara LN150, iesire verticala DN110 cu gratar tip fante M125 (992994-4)
- Cod produs: 992994-4
- Înălțime: 357.00 mm
- Lungime: 300.00 mm
- Lățime: 300.00 mm
- Greutate: 6.86 kg
Rigola INOX STAINLESS modulara tip fanta H90 1000x100x90 (992024)
- Cod produs: 992024
- Înălțime: 90.00 mm
- Lungime: 1000.00 mm
- Lățime: 100.00 mm
- Greutate: 3.79 kg
Sifon INOX STAINLESS 300x300 pentru rigola modulara tip fanta, iesire verticala DN110 cu capac tip fanta M125 (992194-9)
- Cod produs: 992194-9
- Înălțime: 322.00 mm
- Lungime: 300.00 mm
- Lățime: 300.00 mm
- Greutate: 13.58 kg
Kit rigola INOX STAINLESS modulara LN150 H100 gratar inox grila L15 iesire verticala mijloc DN110 1000x210x100 (990301-002)
- Cod produs: 990301-002
- Înălțime: 338.00 mm
- Lungime: 1000.00 mm
- Lățime: 210.00 mm
- Greutate: 11.70 kg