Tipuri de drenaj utilizate pentru construcția casei
Pentru a evita deteriorarea fundatiei este nevoie de un sistem de drenaj. Afla care sunt avantajele, principalele tipuri de drenaj si etapele de instalarii.
Sistemul pentru drenarea apei poate se alege în funcție de factori variați, astfel încât să poată oferi eficiență și precizie în exploatare, pentru o perioadă cât mai mare de timp. Proiectarea și montarea unui astfel unui astfel de mecanism complex include pași pe care îi vom analiza în articolul de astăzi, alături de alte informații importante despre principalele tipuri de drenaj.
Ce este și cum funcționează un sistem de drenaj
Chiar dacă mulți consideră că un sistem de drenaj reprezintă o simplă țeavă de colectare a apelor către un bazin colector îngropat, aflat în legătură directă cu rețeaua de canalizare, întregul ansamblu este unul mult mai complex.
Drenarea apelor se realizează printr-o succesiune de tuburi pentru drenaj perforate și învelite în geotextil, material înconjurat de un strat de pietriș. Amplasarea acestora se realizează de fiecare dată la un anumit unghi, comparativ cu nivelul de contact al fundației unei construcții, pentru ca apa colectată să poată tranzita apoi întreaga sa infrastructură, cu ajutorul gravitației.
Odată instalat, sistemul pentru drenarea apei din proximitatea unei locuințe permite eliberarea presiunii hidrostatice de la nivelul solului, astfel încât să poată fi atins un nivel cât mai bun de hidroizolare, la nivelul fundației. După ce apa acumulată în sol a pătruns prin stratul de geotextil exterior, va fi depozitată temporar în spațiile libere din structura stratului de pietriș.
Ulterior, va trece de stratul de geotextil secundar, pentru a ajunge într-un final în tuburile perforate pentru drenare. Unghiul de amplasare asigură apoi tranzitul apei colectate astfel.
Avantajele unui sistem de drenaj pentru drenarea apei
Mucegaiul și igrasia se pot dezvolta ca urmare a infiltrațiilor de apă, de aceea, montarea sistemului de drenaj poate reduce impactul unei astfel de probleme asupra structurilor subterane ale unui imobil rezidențial. Un astfel de proiect este esențial mai ales în zone în care apa stagnează, fie din cauza reliefului, fie ca un efect al căderilor masive de precipitații.
Dacă se instalează corect, întregul ansamblu de tuburi pentru drenaj și elemente secundare din alcătuirea acestuia garantează o durată de viață mult mai mare a fundației casei, ca urmare a unui management optim al apelor subterane.
Pe termen lung, putem vorbi chiar și despre acoperirea unor costuri de mentenanță a structurii imobilului mult mai reduse. Este important de reținut că sistemul de drenaj poate fi eficient doar în cazul în care asigură un grad de permeabilitate mai ridicat, comparativ cu cel înregistrat la nivelul fundației construcției.
Un astfel de sistem, adaptat și dimensionat în funcție de particularitățile unui anumit proiect, își dovedește utilitatea chiar și pe terenurile agricole, astfel încât să contribuie la protejarea plantelor și culturilor, alături de alte elemente structurale specifice, precum foliile pentru sera.
Care sunt principalele tipuri de sisteme de drenaj
Soluțiile pentru drenarea apelor din solul pe care se ridică o construcție se aleg și se dimensionează în funcție de particularitățile proiectului respectiv. Pentru o astfel de analiză, sunt luate în calcul o serie de criterii extrem de importante, precum:
-
tipul și calitatea solului;
-
nivelul pânzei freatice;
-
clima din zona respectivă;
-
amplasarea imobilului;
-
specificul fundației;
-
bugetul avut la dispoziție etc
Există 3 sisteme de drenaj principale, pe care le vom analiza în continuarea acestui articol:
1. Sistemul de suprafață pentru drenarea și dirijarea apei
Un sistem suprafața solului pentru managementul apelor se realizează prin montarea de rigole carosabile, realizate din materiale prefabricate. Construirea și dimensionarea unei astfel de infrastructuri, prin raportare la particularitățile zonei în care se lucrează (nivelul de precipitații, gradul de înclinație al solului, distanța până la un bazin colector pentru apele gestionate astfel), implică urmarea unor pași simplu de urmat. Afla mai multe despre instalarea rigolelor carosabile.
Rigolele noastre din categoriile EASY (Clasa A15) și MEGA (Clasa E600 / F900) au dimensiuni diferite și se pot diferenția prin formă, culoare, material sau modul în care acestea sunt dispuse de-a lungul sistemului de suprafață pentru colectarea apelor. Să nu uităm un element diferențiator extrem de important, în alegerea celor mai bune rigole carosabile pentru un astfel de proiect esențial: clasele de incarcare.
Conform Standardului European SR EN 1433, referitor la clasificarea canalelor pentru evacuarea apelor uzate din zone circulabile de pietoni și vehicule, clasele de încărcare (sarcină) sunt structurate astfel:
-
A15 - produsele cu această clasă de sarcină, în care incluse și rigolele carosabile EASY, sunt compatibile cu zone pietonale, spații de recreere și trasee dedicate cicliștilor.
-
B125 - produse destinate unor rute de tranzit cu un trafic mai intens, așa cum sunt arterele pietonale din centre urbane comerciale sau parcările rezidențiale.
-
C250 - produsele cu această clasă au rolul de a gestiona evacuarea apelor uzate din zone slab circulate de automobile, fără acostamente sau parcări publice.
-
D400 - produse pentru suprafețe carosabile (chiar și cele pietonale), acostamente, parcări, zone dedicate vehiculelor cu o valoare a masei sub 40 de tone.
-
E600 - produsele cu această clasă de sarcină, în care sunt incluse și unele produse din categoria rigolelor carosabile MEGA, se utilizează în proiecte de amenajare a unor elemente de infrastructură precum drumurile rutiere, acostamentele și zonele de parcare. Sunt, de asemenea, utilizate pe suprafețe supuse unor sarcini mari - zone industriale, docuri, poduri.
-
F900 - ultima clasă de sarcină, asociată și celor mai rezistente rigole carosabile din categoria MEGA, este atribuită produselor utilizate pentru amenajări în cadrul aeroporturilor, pentru piste de decolare și terminale militare cu trafic intens.
2. Sistemul ascuns pentru interceptarea apei din zona fundației
Un astfel de sistem NU trebuie montat în sol prin alipirea acestuia de fundație, sau sub talpa fundației. Astfel de erori în montare pot determina o ineficiență a întregului ansamblu pentru drenare, cu impact semnificativ asupra structurii de rezistență a imobilului.
Drenajul ascuns de lângă fundație are rolul de a intercepta, colecta și dirija apa cât mai departe posibil de structura acesteia. În același timp, montarea să nu trebuie să afecteze portanța casei și încărcarea solului. De aceea, se amenajează la aproximativ 0.5-1 m de limita laterală a fundației, mai sus cu 0.5-1 m față de linia de bază (talpa) a acesteia.
Este un sistem de drenaj recomandat pentru infiltrarea apei în sol pe plan vertical, așa cum se întâmplă în cazul precipitațiilor, sau al topirilor de zăpadă, dacă suprafața exterioară a fundației este expusă solului nisipos. Dacă aceasta este expusă unui sol argilos, montarea sistemului ascuns pentru drenare este facultativă.
Atât în cazul solurilor argiloase, cat și în cazul celor nisipoase, se recomandă montarea de borduri sau trotuare în jurul casei, pentru mai multă protecție oferită structurii fundației.
3. Sistemul de reducere a nivelului de apă din zona fundației
Montarea unui astfel de sistem este recomandată în cazul în care există un nivel ridicat al pânzei freatice, contribuind la coborârea acestuia sub talpa fundației casei. Importanța sa este una deosebită mai ales pentru case cu subsol și demisol, expuse pânzei freatice de suprafață.
Pentru a reduce riscul de intersectare a nivelului pânzei freatice cu linia fundației casei, se poate implementa un astfel de proiect. Prin raportare la extremitățile fundației, se montează tubulatura de drenaj la un unghi de cel puțin 45°, mai jos cu 1 m față de linia de fund.
În acest mod, sistemul de drenaj va putea colecta excesul de apă din stratul exterior al solului, aflat deasupra liniei sale de montare. La fel ca în cazul exemplului de mai sus, sistemul acestea NU se montează prin alipire de fundația casei.
Componentele unui sistem de drenaj pentru casă
Principalele elemente ale unui sistem de drenaj sunt: tubulatura și elementele de prindere (PVC sau PP), geotextilul și pietrișul. Tuburile de drenaj sunt prevăzute cu perforații dispuse longitudinal, pentru a nu ceda sub presiunea înregistrată la nivelul solului. Acestea sunt înfășurate în geotextil, material ce permite apei să treacă, blocând praful și nisipul.
Rolul pietrișului este de a stoca apa colectată în spațiile libere din structura sa, până când aceasta se scurge în tuburile pentru drenaj. Pietrișul este acoperit de încă un strat de geotextil (cel exterior), aflat în contact direct cu solul îmbibat cu apă. Opțional, se poate acoperi întregul sistem cu nisip amestecat cu pământ.
Acum știi care sunt principalele tipuri de drenaj utilizate pentru managementul apelor din sol, beneficiile oferite, materialele utilizate și criteriile-cheie pentru identificarea celor mai bune tipuri de sistem. Acest articol are un rol pur informativ. Pentru rezultate de excepție, apelează la specialiști cu experiență în montarea sistemelor pentru drenarea apelor din solul ce înconjoară fundația.
Kit rigola PP BASE LN100 Hext.120 gratar OZ A15 1000x156x120 (0802020101)
- Cod produs: 0802020101
- Înălțime: 120.00 mm
- Lungime: 1000.00 mm
- Lățime: 156.00 mm
- Greutate: 3.38 kg
Kit rigola PP EASY 2 LN100 Hext.70 gratar PP Verde A15 1000x125x70 (08818-V)
- Cod produs: 08818-V
- Înălțime: 70.00 mm
- Lungime: 1000.00 mm
- Lățime: 125.00 mm
- Greutate: 1.17 kg
Kit camin PP EASY scurgere burlan 303x164x208 Negru D.Burlan 75/90/110/125 D.out110 Vertical A15 (817009-N)
- Cod produs: 817009-N
- Înălțime: 208.00 mm
- Lungime: 303.00 mm
- Lățime: 164.00 mm
- Greutate: 0.51 kg
Kit camin PP BASE patrat Negru cu pereti sifon cos parafrunzar gratar PP A15 300x300 (0837033801)
- Cod produs: 0837033801
- Înălțime: 297.00 mm
- Lungime: 300.00 mm
- Lățime: 300.00 mm
- Greutate: 2.45 kg
Tub dren PVC PIPE BASE monostrat cu filtru geotextil D.100 COLAC- L25m (TD10025FG/30141)
- Cod produs: TD10025FG
- Înălțime: 100.00 mm
- Lungime: 25000.00 mm
- Lățime: 100.00 mm
- Greutate: 9.75 kg
Kit camin PP BASE patrat Negru gratar parafrunzar PP pietonal 300x300 (083703385)
- Cod produs: 083703385
- Înălțime: 500.00 mm
- Lungime: 300.00 mm
- Lățime: 300.00 mm
- Greutate: 2.00 kg
Kit rigola PP BASE LN100 Htot.75 gratar OZ tip Fanta T H25mm A15-C250 1000x156x75 (080501T25)
- Cod produs: 080501T25
- Înălțime: 75.00 mm
- Lungime: 1000.00 mm
- Lățime: 156.00 mm
- Greutate: 3.59 kg